Pe calea credintei avem de luptat, dar nu impotriva carnii si sangelui, „ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanirilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” Efeseni 6:12 Iar ca sa fim constienti de scopul acestor forte ale intunericului este suficient sa citam cuvintele Domnului Isus: „Hotul nu vine decat sa fure, sa junghie si sa prapadeasca.” Ioan 10:10 In lumina lor, ar trebuie sa fim convinsi ca lupta spirituala este reala si la fel de real este si pericolul care ne ameninta. Dar poate nu exista pericol mai mare decat acel pacat pentru care nu exista iertare, nici in veacul acesta, nici in cel viitor.

Despre acest pacat ne-am propus sa vorbim de-a lungul volumului de fata, in nadejdea ca vom intelege ce anume afirma Scriptura despre el si cum anume poate fi el evitat.

Apocalipsa a fost si ramane o carte al carei inteles este disputat de multe scoli de interpretare. Fara sa facem abstactie de aceasta lunga istorie, in volumul de fata, vom insista pe rolul Vechiului Testament in decodarea mesajului ei. Prezenta referirilor la acest spatiu al Scripturii este unanim recunoscuta de catre exegeti. Este stiut si faptul ca Ioan nu foloseste citate, ci doar aluzii la textele vechi-testamentale. Iar pentru cititorul nefamiliarizat cu aceasta prima parte a Scripturii, tocmai natura aluziva a scrierii face dificila recunoasterea si intelegerea puntilor pe care Ioan le arunca in mod intentionat in acest spatiu al revelatiei. Ratiunea unui astfel de demers din partea autorului Apocalipsei este justificata de faptul ca singurul teren comun intre el si destinatarii scrierii lui era tocmai Vechiul Testament. Ioan apeleaza deci la arsenalul lingvistic al Vechiului Testament ca sa comunice celor sapte biserici mesajul primit intr-o haina atat de neobisnuita.

Rar ne este dată ocazia, chiar şi pe paginile Scripturii, ca să-L vedem pe Domnul Isus „conducând adunarea generală” a unor biserici locale. Or, tocmai lucrul acesta se întâmplă în primele trei capitole ale cărţii Apocalipsa. Istoria a ajuns la punctul în care se pregătea judecarea şi pedepsirea Babilonului, Curva cea Mare. Centrul de influenţă în spaţiul creştin al acelor vremuri se mutase din Ierusalim în Asia Mică. Domnul Isus Hristos Cel glorificat a trimis pe îngerul Lui la robul Său, Ioan, ca, prin el, bisericile din Asia Mică – Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Loadicea – să afle lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Având însă în vedere faptul că judecata începe întotdeauna de la Casa lui Dumnezeu, situaţia specifică a fiecărei biserici este cântărită de Domnul Isus, iar apoi aşezată în lumina viziunilor apocaliptice din capitolele 4-22, pentru a convinge bisericile şi pe membrii acestora de suveranitatea absolută a scaunului de domnie din ceruri şi pentru a încuraja la biruinţă.

Prin natura scrierii, analiza lui Hristos devine oglinda în care se poate privi oricare din bisericile locale, care pretinde să-L aibă ca Domn pe Hristos Cel glorificat.