Societatea Biblică din Moldova


Нужна помощь? Свяжитесь с нами: 022 46-80-85

William Paul Young
  • Baraca - Unde tragedia întâlnește eternitatea
    (0)

    Baraca – Unde tragedia întâlnește eternitatea

    Vândut în peste 6 milioane de exemplare în SUA
    Tradus în peste 30 de limbi

    „Cartea aceasta are potențialul de a face pentru generația noastră ceea ce Călătoria creștinului, de John Bunyan, a făcut pentru generația acestuia.” – Eugene Peterson, profesor emerit de teologie, Regent College, Vancouver, B.C.

    Într-o vacanță cu familia, fiica cea mai mică a lui Mackenzie Allen Philips, Missy, este răpită. În pădurile din Oregon, într-o baracă abandonată, se descoperă indicii că fetița ar fi fost omorâtă cu sălbăticie. Patru ani mai târziu, aflat sub povara Marii Tristeți, Mack primește un bilețel suspect, aparent din partea lui Dumnezeu, prin care este invitat la baracă pentru un weekend.
    Fără să fie sigur că e bine ce face, într-o după-amiază de iarnă sosește la baracă, locul celor mai întunecate coșmaruri ale sale. Ceea ce va găsi aici îi va schimba viața pentru totdeauna.

    Într-o lume în care religia pare să devină pe zi ce trece tot mai irelevanta, „Baraca” ridică întrebarea cu care toți ne confruntăm: „Unde este Dumnezeu într-o lume încercată de atâta suferință?” Răspunsurile pe care le primește Mack te vor surprinde și, probabil, te vor transforma în aceeași măsură în care l-au transformat pe el. Îți vei dori ca toți cei pe care-i cunoști să citească această carte.

    225,00 MDL
  • Rascruci
    (0)

    Rascruci

    Anthony Spencer este un om egoist, aflat in culmea gloriei. El este mandru de succesul sau in lumea afacerilor, desi pretul acestui succes a fost unul extrem de dureros. O hemoragie cerebrala il aduce pe Tony pe patul de spital, la terapie intensiva, in stare de coma. De-aici se „trezeste” intr-o lume fantastica, pe un taram „viu”, care reflecta intocmai valentele vietii sale pamantesti, cu bine si rau, cu frumos si urat. Aici, pe taramul acesta supranatural, intra intr-un dialog intens cu diferite personaje pe care le socoteste a fi proiectiile propriului subconstient, dar la ale caror cuvinte pleaca, totusi, urechea, in speranta ca il vor conduce pe calea adevarului si, de ce nu, a izbavirii. Aventura il arunca in hatisul unor relatii profunde si complexe, pe parcursul carora ajunge sa „vada” prin ochii si experientele altora, insa ramane „orb” la consecintele disimularii intentiilor si suferintei personale ce stau in calea vindecarii si credintei. Oare il vor determina toate aceste evenimente sa-si reexamineze viata si sa realizeze faptul ca si-a construit un castel de nisip pe temelia otravita a unei inimi frante? Va avea Tony curajul sa ia o decizie cruciala, care ar putea repara nedreptatea cumplita pe care a savarsit-o inainte sa intre in coma?

    213,00 MDL
Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Ползунок цены
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Сравнить
Корзина покупок Закрыть