Societatea Biblică din Moldova


Need help? Contact us: 022 46-80-85

In Stock

Asemenea lui Hristos

200,00 MDL

„Creştine, dacă într-adevăr vrei să fii asemenea lui Hristos, fixează-ţi mintea asupra gândului că aceasta este, cu siguranţă, voia lui Dumnezeu în ceea ce te priveşte. Nu uita că întreaga răscumpărare a fost planificată în vederea acestei transformări.”

„Au fost două lucruri pe care a trebuit să le fac”, a scris Murray în prefaţa cărţii. ” Primul a fost să zugrăvesc un astfel de portret al Fiului lui Dumnezeu, Cel care, ca să arăt cum, în realitatea vieţii Lui pământeşti, avem un Model precis a ceea ce Tatăl doreşte ca noi să fim…

Apoi a trebuit să schiţez un alt portret – cel al credinciosului care, într-un gând oarecare de precizie spirituală, Îi reflectă imaginea şi, în mijlocul încercărilor şi al obligaţiilor vieţii zilnice, dovedeşte că asemănarea cu Hristos nu este doar un ideal, ci, prin puterea Sfântului Duh, o foarte binecuvântată realitate.”

Asemenea lui Hristos este continuarea volumului Rămâneţi în Hristos şi a fost scrisă de Andrew Murray (1828-1917) din dorinţa de a-i încuraja pe credincioşi să urmărească împlinirea planului veşnic al lui Dumnezeu, asemănarea lor cu chipul Fiului Său.

, 0000001858

Additional information

Cover

Flexible

The size

20,5×14,5 cm

No. of pages

224

Language

Romanian

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Asemenea lui Hristos”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Asemenea lui Hristos
You're viewing: Asemenea lui Hristos 200,00 MDL
Add to cart
Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
Shopping cart close