Societatea Biblică din Moldova


Need help? Contact us: 022 46-80-85

In Stock

Grija pentru sufletul pastorului

Author:

127,00 MDL

Grija pentru sufletul păstorului s-a născut în urma unor conversații și preocupări adânci. Într-un fel sentimentele care au însoțit scrierea ei seamănă cu cele ale unui părinte care urmărește plin de tensiune meciul de fotbal al copilului său, aplaudându-l și sperând că se descurca bine. Pe de altă parte am avut senzația că mă aflu eu însumi pe câmpul de luptă, înaintând alături de camarazii mei spre ultimul asalt al bătăliei pe care urmează să o câștigăm. Văd pretutindeni în jur eroi. Am văzut victorii și victime în ultima perioadă. Și unele, și altele presupun un preț care se resimte la nivelul viații lăuntrice a păstorului.

Cartea aceasta vorbește despre omul vostru lăuntric. Am folosit cuvântul suflet cu referire la voi, cei reali, la persoana dinăntrul vostru, la partea aceea din voi care că însumează atunci când nu a mai rămas nimic altceva. Am folosit cuuvântul suflet pentru a desemna acea parte a voastră unde se află motivațiile și resorturile interioare. Este acea parte a ființei voastre care, dacă este neglijată, face ca totul să se năruie.

Există câteva moduri în care puteți să folosiți această carte. Ea poate fi luată cu voi când vă retrageți pentru câteva zile, în scopuri spirituale, ca să meditați sub îndrumarea ei în timp ce vă rugați. Alt mod foarte util de a o folosi ar fi de a vă întâlni cu colegii de slujire și de a discuta de fiecare dată conținutul unui capitol.

, 0000001265

Description

CUPRINS

Cuvânt înainte de Chris Cartwright

1. Supapa de presiune

2. Nu doar faceți ce trebuie făcut, ci și spuneți ce trebuie spus!

3. Filtre pentru concentrare

4. Relații cheie: priviți mai atent

5. Cum să abordați conflictul

6. Bunăstarea lăuntrică

7. Slujind din locl optim pentru acțiune

Cu puțin ajutor din partea prietenilor mei

Anexă

Mulțumiri

Additional information

Cover

Flexible

The size

21×15 cm

No. of pages

126

Language

Romanian

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Grija pentru sufletul pastorului”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Grija pentru sufletul pastorului
You're viewing: Grija pentru sufletul pastorului 127,00 MDL
Add to cart
Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
Shopping cart close