Inainte de amin

Cu totii ne rugam… din cand in cand.

Ne rugam sa ramanem treji, sa ne putem concentra, sa ramanem solvabili. Ne rugam cand tumora este declarata maligna. Cand ramanem fara bani inainte de sfarsitul lunii. Cand casnicia incepe sa se destrame. Ne rugam.

Dar oare nu ne-ar placea tuturor sa ne rugam… mai mult? Mai bine? Cu mai multa putere? Cu mai mare inflacarare, credinta si perseverenta?

Cei mai multi dintre noi avem copii de hranit, facturi de platit, termene limita de respectat, iar calendarul ne striveste bunele intentii asa cum un leu striveste un iepuras. Si avem trecutul nostru destul de pestrit cand vine vorba de rugaciune: cuvinte ezitante, asteptari neimplinite, cereri fara niciun raspuns.

Nu suntem primii care avem de luptat cu rugaciunea. Cei dintai ucenici ai lui Isus au avut si ei nevoie de indrumare. De fapt, singurele instructiuni pe care le-au cerut vreodata au fost in legatura cu rugaciunea.

Si Isus le-a dat o rugaciune. Nu o prelegere despre rugaciune. Nu o doctrina a rugaciunii. Le-a dat o rugaciune usor de rostit, de repetat si de purtat. Nu-i asa ca ti-ar prinde bine si tie o asemenea rugaciune? Un fel de rugaciune in format de buzunar si usor de memorat: Tata, Tu esti bun. Am nevoie de ajutor. Si ei au nevoie de ajutor. Iti multumesc. In Numele lui Isus, amin.